Uniunea Elenă din România este continuatoarea istorică şi juridică a comunităţilor greceşti constituite şi organizate în România în decursul istoriei, rămase până astăzi în 19 comunităţi elene teritoriale.
Este marea familie a grecilor la care pot adera cunoscători şi iubitori ai culturii şi civilizaţiei greceşti ca prieteni – filoeleni.
Mândri de profunzimea şi măreţia istoriei şi culturii moştenite, grecii din România au datoria de a se comporta potrivit normelor de viaţă, obiceiurilor şi tradiţiilor elene dar şi de a aduce un plus de valoare ţării care i-a adoptat. Îndeplinirea acestor deziderate coincide cu înseşi obiectivele organizaţiei: păstrarea, dezvoltarea şi libera exprimare a identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a membrilor; reprezentarea intereselor comunitare ale populaţiei elene în raporturile cu autorităţile publice centrale şi locale, cu celelalte culte religioase şi minorităţi naţionale, cu organizaţiile neguvernamentale, din ţară şi din străinătate; administrarea şi valorificarea patrimoniului propriu; dezvoltarea unor programe de cercetare, educaţionale şi de învăţământ privind religia, limba, istoria şi cultura grecilor; îmbunătăţirea tezaurului cultural al României, alături de culturile celorlalte minorităţi.
Miercuri, 28 august, de la ora 19:30, Uniunea Elenă din România va fi prezentă pe scena din Piața Cetății, Sighișoara, cu următoarele ansambluri de dans:
Eleftheria, Calafat, jud. Dolj
Agoria, Onești, jud. Bacău
Elpis junior, Constanța
Maiandros, Roman, jud. Neamț
Irini, Craiova, jud. Dolj
Filia + Ellada, Pitești, jud. Argeș
Joi, 29 august, de la ora 15:00, vor urca pe scenă următoarele ansambluri artistice:
Ansamblurile de dans Eleftheria, Calafat, jud. Dolj
Agoria, Onești, jud. Bacău
Elpis junior, Constanța
Maiandros, Roman, jud. Neamț
Irini, Craiova, jud. Dolj
Filia + Ellada, Pitești, jud. Argeș
Vineri, 30 august, de la ora 15,00, vor evolua ansamblurile artistice:
Orpheas, Iași
Niki, Piatra Neamț jud, Neamț
Artemis Sulina, jud. Tulcea
Hrisi Elefteria, Tulcea
Kalokeri, Cluj Napoca, jud. Cluj Hesperis,
Bârlad, jud. Vaslui
Sâmbătă, 31 august, de la ora 10,30, vor urca pe scenă ansamblurile:
Niki, Piatra Neamț jud, Neamț
Hrisi Elefteria, Tulcea
și de la ora 18,00, ansamblurile:
Asteria, București
Kymata, Ploiești, jud. Prahova
Ilios, Târgoviște, jud. Dâmbovița
Kalokeri, Cluj Napoca, jud. Cluj
Programul detaliat al Festivalului - aici - https://proetnica.ro/ro/proetnica-festival/2024/program