English
Romanian
Trebuie vegheat asupra împrumuturilor lingvistice, totodată trebuie utilizată și grafia oficială romă pentru a nu ridica o barieră în plus în comunicarea romilor din întreaga lume – ne spune lingvistul specializat în limba romani, profesor universitar al Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București Gheorghe Sarău, într-un amplu dialog despre limba romani unitară și aspectele, provocările ei istorice, culturale și geografice. Interviul, realizat în cadrul unui proiect derulat în parteneriat de Departamentul pentru Relații Interetnice și Agenția Națională pentru Romi, face parte din dialogurile despre patrimoniul cultural rom prin care marcăm 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor.
V-aș ruga să ne faceți o scurtă trecere în revistă a diversității lingvistice rome din România. Care sunt specificațiile lingvistice ale dialectelor vorbite în comunitățile de romi de la noi?
În primul rând, trebuie spus că diversitatea lingvistică romani din România nu se deosebește cu mult de cea din întreaga lume în sensul că în România regăsim cele patru mari diviziuni dialectale ale limbii romani comune, și anume cel al romilor căldărari, ursari, spoitori și carpatici. Pe lângă aceste patru diviziuni mari, există un grup de romi care se revendică la romi, este cel constituit de băieși – așa cum sunt ei cunoscuți în partea transilvană a Banatului, în Croația, o parte din Serbia, o parte din Slovacia și Ucraina. Cealaltă denumire corespondentă, echivalentă a băieșilor este cea de ”rudari”, răspândiți în Țara Românească, în Moldova și Republica Moldova, o parte din Ucraina, Grecia, Turcia, Albania, Bulgaria, o parte a Serbiei. Acest ultim grup de băieși-rudari au aceeași caracteristică, ei sunt românofoni, deci sunt singurii care nu vorbesc limba romani, ci româna, și mă refer aici la toată aria de răspândire, la toată zona menționată. Toți vorbesc un dialect arhaic al limbii române, după câte ne-am dat noi seama din punct de vedere lingvistic, pe care îl plasăm undeva în zona Bihor, Crișana și, mai cu seamă, Maramureș. În Croația, spre exemplu, am întâlnit localități în care trăiesc băieșii, ei mi-au spus în limba română ”băieșească” sau ”rudărească”, că au găsit la biserică acte de botez încă de pe la anul 1800, și că acestea arătau că ei veneau din zona Maramureșului.
Trebuie să mai menționez și faptul că, în Europa, când despărțim aceste zone dialectale, ne raportăm la Dunăre, la zona din care izvorăște ea, la Pădurea Neagră. Tot ce este în partea dreaptă de la curgerea Dunării și până la Marea Neagră, îl considerăm ca Stratul 1 de evoluție, un strat mai vechi al limbii romani, în sensul că marea majoritate a membrilor comunității n-a trecut Dunărea, au rămas acolo și au păstrat limba la un nivel mai vechi. O altă parte din ei, însă, au trecut în stânga Dunării, au trecut în Bulgaria și mai departe, în Macedonia, Serbia și au pătruns, pe calea uscatului, în România. Trebuie să menționăm aici anul 1385, când au fost menționați pentru prima oară romii în Țara Românească.
Dacă vrem să vedem care și unde se regăsesc, unde se plasează geografic dintre cele patru mari subdiviziuni din România, am putea spune că, în timp ce pe romii căldărari și ursari îi regăsim pe tot cuprinsul Munteniei și Moldovei, romii carpatici – care vin din Stratul 1 de evoluție a limbii – au rămas în zona transilvană. Acești romi carpatici au patria ”de referință”, judecând după numărul lor mare, în Slovacia. În afară de ei, dacă privim harta actuală a României, începând de la intrarea Dunării în țară și până la vărsarea ei în Marea Neagră, toate orășelele așezate deasupra Dunării au locuitori din rândul romilor spoitori, adică cositorari, cei care cositoresc, dau cu staniu peste vasele de bucătărie, vasele turnate și le înălbesc, le fac frumoase să nu ruginească.
Limba este limba romani comună, deci nu se pune problema că nu s-ar înțelege între ei. La o singură formațiune, cea a romilor spoitori, au foarte multe elemente în limbă din turcă și bulgară, fiindcă grupul lor provine sau a rămas mai multă vreme în zonele în care s-au vorbit cele două limbi, și atunci – spre deosebire de celelalte dialecte – această diviziune dialectală conține mai multe elemente de împrumut din cele două limbi. Dacă la căldărari, ursari și carpatici predomină cuvintele preluate din greacă, iată, că în cazul spoitorilor preponderent avem cuvinte din turcă și bulgară, dar și din greacă.
Există diferențe esențiale între limba romani vorbită de comunitatea romă din România, respectiv cele din alte țări sau există o masă a vocabularului comună ce permite facilitarea unei comunicări, indiferent de barierele zonale?
Nu există nicio mare diferență. Noi ne ferim să spunem limba romani ”standard”, pentru că în momentul în care apelăm la această sintagmă se găsește câte un ”isteț” care spune că s-a născut acum trei zile și el n-a fost întrebat.
Cu 33 de ani în urmă, la Varșovia, cu prilejul celui de al 4-lea Congres Internațional al Romilor, s-a stabilit o grafie unitară care reprezenta un prim pas în sistematizarea acestei limbi și au fost puse la punct și câteva principii lingvistice ale limbii romani comune. Deci, este o limbă care permite înțelegerea în toate aceste varietăți întâlnite, în toate aceste idiomuri răspândite în întreaga lume. În acest sens, ne cam oprim pe la Peninsula Iberică, dar să nu uităm că de acolo au pornit romii căldărari și ludari și au ajuns în toată America de Sud și Centrală, dar și de Nord. Au ajuns, pe urmă, și în Australia.
În ceea ce privește zilele noastre, în această perioada modernă cu translație la cască, trebuie să menționez că – din fericire – între cei 4-5 inși care asigură translație la Bruxelles și Strasbourg, sunt și două ”romițe” de la noi, din România, Diana Sima și Norica Costache. Dar aceasta este doar o paranteză prin care doresc să ilustrez faptul că există un vocabular comun, o componentă lexicală comună care se regăsește în toate varietățile dialectale, în toate idiomurile rome din întreaga lume care, desigur, este secondată și de alte elemente, cele împrumutate din limbile cu care au coabitat vorbitorii în locurile unde ei s-au fixat. Este normal ca cei din America de Sud să aibă mai multe împrumuturi din spaniolă, decât alții care locuiesc în Franța sau Germania.
Însă, nu doar această componentă lexicală trebuie să ne întărească convingerea că aceste dialecte sunt comprehensibile, că vorbitorii lor se pot înțelege unii cu alții, ci și puterea internă pe care o oferă limba romani comună de a-și dezvolta, pe baza mijloacelor interne proprii – sufixe, prefixe, compunere –, un vocabular în spiritul limbii romani care să facă față noilor provocări lexicale.
A treia chestiune, legată de vocabular: vorbim și de o componentă nu doar locală pe care noi ne străduim s-o descurajăm, adică să descurajăm împrumuturile moderne din română, maghiară, bulgară care nu servesc absolut nimănui și care încurcă înțelegerea vorbitorilor dintr-un spațiu sau altul. Încurajăm, în schimb, acele adaptări din lexicul internațional, de influență englezească, evident, cu condiția ca adaptările să se întâmple în spiritul limbii romanii. Acestea nu sunt lucruri grele: este vorba de cum adaptăm în limba romani substantive feminine și masculine preluate din lexicul internațional.
Cum este percepută limba romani din România de către vorbitorii ei și care este aportul la conturarea identității rome autohtone?
.................................
Interviul integral: https://dri.gov.ro/w/gheorghe-sarau-marele-noroc-si-castig-al-limbii-romani-au-fost-mamele-rome-care-au-pastrat-si-au-transmis-limba-mai-departe/
