English
Romanian
Două fotografii, două momente despărțite de un sfert de secol. În prima, făcută în 2001, un foarte tânăr Volker Reiter stă în fața microfonului, cu câteva foi în mâini, la începutul unei povești despre care nimeni nu putea ști atunci cât va dura. În cea de-a doua, în 2026, același om se află la pupitrul scenei din Piața Cetății din Sighișoara, deschizând ediția care marchează 25 de ani de ProEtnica.
Între cele două imagini încape istoria unui festival care a crescut odată cu oamenii săi.
În 2001, ProEtnica pornea la inițiativa Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret din Sighișoara. Astăzi, la ediția a XXII-a, festivalul reunește toate cele 20 de minorități naționale recunoscute în România și nu mai este doar o succesiune de spectacole prin care comunitățile își prezintă muzica, dansurile și costumele. În jurul scenei s-au construit, în timp, Agora dialogului intercultural, dezbateri și mese rotunde, Salonul Literar, expoziții, proiecții de film, întâlniri și spații în care diversitatea poate fi nu numai privită, ci discutată și înțeleasă.
Și poate tocmai aici se vede cel mai bine evoluția ProEtnica: de la un festival al comunităților etnice la un adevărat festival intercultural. Volker Reiter însuși formula această schimbare, în retrospectiva prezentată în 2024, explicând că miza ProEtnica a devenit mai largă decât conservarea tradițiilor unei comunități sau alteia: întâlnirea dintre oameni de origini diferite și consolidarea păcii sociale într-o societate democratică și pluralistă.
În tot acest drum, numele lui Volker Reiter a rămas legat inseparabil de ProEtnica. Nu doar ca director al festivalului sau președinte al Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret, ci ca omul care a urmărit, vreme de un sfert de secol, aceeași idee și a transformat-o, ediție după ediție, într-o instituție informală a dialogului. Partenerii s-au schimbat, generațiile de artiști s-au schimbat, contextul social și politic s-a schimbat, iar festivalul însuși a crescut și și-a diversificat formele. Ideea de la care a pornit însă a rămas.
Poate că fotografia din 2001 spune cel mai bine cât de lung a fost drumul. Tânărul de la microfon nu avea în spate istoria unui festival. Avea, înaintea lui, doar un proiect și convingerea că merită făcut.
În 2026, Volker Reiter se poate întoarce spre 25 de ani de ProEtnica.
Iar ediția aniversară a adus o confirmare neașteptat de puternică a principiilor pe care festivalul le-a susținut. Confruntată cu dificultăți de finanțare, ProEtnica a putut continua datorită solidarității organizațiilor minorităților naționale și participanților. Festivalul care, timp de 25 de ani, a încercat să apropie comunitățile a fost, la rândul său, susținut de comunitățile pe care le-a adus împreună.
La deschiderea din 2026, Volker Reiter a redus, de altfel, întreaga filozofie a ProEtnica la un cuvânt surprinzător de simplu: pace. Pentru că pacea se construiește atunci când oamenii se întâlnesc, vorbesc, se ascultă și continuă să comunice chiar și atunci când nu sunt de acord.
Două fotografii și 25 de ani între ele. În prima se vede începutul. În cea de-a doua se vede continuitatea. Iar între ele sunt mii de artiști, sute de organizații și parteneri, zeci de mii de spectatori, nenumărate întâlniri și o Cetate care, la fiecare sfârșit de august, vorbește pentru câteva zile în toate limbile minorităților naționale din România.
În această istorie, ProEtnica și Volker Reiter au crescut împreună. Iar poate că acesta este cel mai frumos lucru pe care îl spun cele două imagini: uneori, 25 de ani nu înseamnă doar timpul care a trecut, ci timpul în care o idee a prins rădăcini.
În 2001, Volker Reiter era, într-un fel, „neamțul din Germania” venit cu ambiția de a schimba ceva într-o Românie care abia intrase în al doilea deceniu al democrației și care încă învăța să-și privească diversitatea nu ca pe o moștenire dificilă, ci ca pe una dintre bogățiile sale. După 25 de ani, această definiție nu i se mai potrivește. În 2026, Volker Reiter este profund legat de România și dedicat valorilor ei comune, construite deopotrivă de majoritate și de minoritățile istorice ale țării. ProEtnica spune, din acest punct de vedere, și povestea unei apartenențe dobândite în timp: omul care venise din afară pentru a pune în mișcare o idee a ajuns să o slujească dinăuntrul unei societăți pe care a învățat să o cunoască, să o înțeleagă și căreia îi aparține astăzi printr-un sfert de secol de muncă, consecvență și implicare.
