Proetnica

  • Proetnica - 2024
  • Proetnica - 2023 https://proetnica.ro/index.php/en/node/71
  • Proetnica - 2022
  • Proetnica - 2019

Proetnica

​​​​​​​Festivalul PROETNICA 2023. Cum a fost ziua a II-a

În perioada 24-27 august 2023 are loc, la Sighișoara, cel mai mare festival intercultural din România. Evoluează reprezentanți ai celor 20 de etnii istorice conlocuitoare, în cadrul secțiunilor muzică-dans, pe scena din Piața Cetății. De asemenea, tema diversității culturale și a relațiilor interetnice face obiectul unor prelegeri și comunicări susținute de reputați specialiști în cadrul secțiunii „Agora dialogului intercultural”. Expoziții, lansări de carte și mese rotunde completează programul dens al manifestării aflată la a XIX-a ediție.

Vineri, 25.08.2023, în cea de-a doua zi a manifestărilor culturale din cadrul ProEtnica, au urcat pe scenă ansamblurile de dans „Elpis” din Constanța, „Eleftheria” din Calafat, „Niki” din Piatra Neamț și „Meandros” din Roman – reprezentând Uniunea Elenă; grupul de dans șvăbesc „Edelweiss” din Deta (Timiș), al Forumului Democrat al Germanilor; ansamblul artistic „Di Nuovo Insieme” din Iași, al Asociației Italienilor; grupul și ansamblul „Serenada” din Craiova, ale Asociației Liga Albanezilor; ansamblul Qarasu din Constanța, al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani; grupul de dansatori „Sonțe” din județul Dolj, al Asociației Macedonenilor; ansamblurile de dans „Zoloti Druzi” din Știuca, „Vesna” din Rogojești, „Cervona Kalena” din Negostina, „Nadiia” din Repedea și recitalul Copelinc Simina din Remeți – reprezentând Uniunea Ucrainenilor; ansamblul de dansuri „KUD” din Moldova Nouă reprezentând Uniunea Sârbilor ; Corul „B neiMilu” al Comunității evreilor din Brașov, recitalul Alexandrina Chelu-Schorr și Florian Chelu Madeva din Oradea, Formația „Klezmer Mazal Tov” din Cluj; ansamblul de dansuri armânești „Pilisterlu”, al Societății Culturale Aromâne; ansamblul de dansuri populare „Kikerics” din Sighișoara, al Uniunii Democrate a Maghiarilor. Ansamblul „Asteria” București și Ionuț Galani & Band, reprezentând Uniunea Elenă, au încheiat spectacolele la scenă deschisă ale zilei. Aceste reprezentații artistice s-au bucurat de un public numeros, care a umplut până la refuz istorica Piață a Cetății din Sighișoara.

În paralel cu activitatea artistică, la Sala Sander, Departamentul pentru Relații interetnice al Guvernului României a vernisat și lansat albumul și expoziția cu genericul „Comunitate. Multiculturalitate.Dezvoltare”, prezentate de subsecretarul de Stat Dincer Geafer și de Adriana Petraru, șef serviciu; un alt moment interesant a fost vernisajul expoziției și lansarea publicației „Pandemiile și epidemiile trecutului – provocări de comunicare multilingvă” – prezentate de subsecretarul de Stat Thomas Șindilariu. O expoziție atractivă a fost vernisată și de Agenția Națională pentru Romi. Aceasta poartă denumirea „Romi pentru România” și aduce în atenția publicului larg și a autorităților publice contribuția activă a romilor la societatea românească, dar puțin cunoscută publicului larg (Charlie Chaplin, Anca Parghel, Johnny Răducanu, Connect-R etc). Standuri de prezentare și de carte au fost inaugurate în Piața Muzeului Sighișoara de Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic (Editura Hasefer) și de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT (revista „Siamo di Nuovo Insieme și cărți).

În cursul dimineții de vineri, 25.08.2023, Sala Sander a găzduit două prelegeri susținute de prof. Ciprian Iftimoaiei (Universitatea Al.I.Cuza – Iași) – „Efectivul și dinamica minorităților din Romînia în datele Recensămîntului populației și locuințelor: runda 2021 comparativ cu runda 2011” și de prof. Radu Carp (Universitatea din București) – „Recensămîntul cu privire la minoritățile naționale și posibilul impact asupra politicilor publice în această materie”. Referitor la locul și rolul Festivalului Proetnica în ansamblul relațiilor interetnice, prof. Radu Carp a declarat: „PROETNICA este cea mai mare manifestare de acest gen din România pentru că adună toate etniile conlocuitoare din țară în cadrul unui eveniment ajuns la a XIX-a ediție”.

Organizatorul ProEtnica Sighișoara 2023 este Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara, iar coorganizatorul - Consiliul Județean Mureș.

ProEtnica 2023 este finanțat de Ministerul Culturii, Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului și Ambasada Republicii Federale Germania, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Romi și al Centrului Național de Cultură a Romilor, Romano Kerr. Sponsorii acestei ediții sunt: SEFAR, Monosuisse și Hochland, iar partenerii media - Televiziunea Română, Radio România Actualități, Radio România Antena Satelor, Radio România Tg.Mureș, Radio România Internațional, Agerpres, Radio Son, Punctul, Zi de Zi, Deutsche Zeitung, Hermannstadtler Zeitung, Realitatea Evreiască, Cadran.

Programul ProEtnica Sighișoara - 2023 poate fi accesat la adresa electronică :

https://proetnica.ro/sites/default/files/documents/2023/PROGRAM_ProEtnica_1008231206.pdf

Volker Reiter,

Directorul Festivalului

COMUNICAT DE PRESĂ, 26 august 2023

Published On
Sat, 08/26/2023 - 10:13