English
Romanian
Sighișoara are, în zilele ProEtnica, un fel aparte de a-și primi oaspeții. Cetatea, obișnuită de secole cu limbi, credințe și istorii diferite, pare să-și amintească de fiecare dată că diversitatea nu este o invenție a lumii de astăzi, ci una dintre formele ei firești de existență. Miercuri, 26 august, prima zi a Festivalului Intercultural ProEtnica 2026 a adus din nou în Piața Cetății oameni veniți din comunități diferite ale României, cu muzica, dansurile, costumele și poveștile lor, dar și cu dorința simplă de a fi împreună. Ajuns la cea de-a XXII-a ediție, la 25 de ani de la începuturile sale, festivalul a fost deschis oficial la ora 16.00.
La ceremonia de deschidere au fost prezenți E.S. Angela Ganninger, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în România, sub al cărei patronaj s-a aflat și ediția din acest an, Cristian Roșu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale a României, Thomas Șindilariu, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, și Iulian Praja, managerul Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, alături de reprezentanți ai autorităților locale și ai organizațiilor minorităților naționale. Dincer Geafer, subsecretar de stat la DRI, a fost prezent ulterior la masa rotundă din cadrul Agorei Dialogului Intercultural.
Prezența Ambasadoarei Germaniei a avut, dincolo de protocol, o încărcătură simbolică. ProEtnica s-a născut în urmă cu un sfert de secol dintr-o inițiativă germană, iar faptul că, după 25 de ani, festivalul a devenit pe deplin un proiect românesc spune poate mai mult despre reușita lui decât orice bilanț. O idee venită din afară a prins rădăcini aici, a crescut prin implicarea minorităților naționale, a instituțiilor și a oamenilor care au crezut în ea și a ajuns să aparțină locului și țării în care s-a dezvoltat. Patronajul acordat ediției aniversare de E.S. Angela Ganninger a legat astfel, într-un mod firesc, începuturile ProEtnica de prezentul său.
După cuvintele rostite la deschidere, scena a rămas în seama celor pentru care ProEtnica există în primul rând: comunitățile. Iar începutul programului artistic a aparținut Uniunii Bulgare din Banat – România, prin Ansamblul Hora, din Băleni Sârbi, județul Dâmbovița. Dansurile lor au adus în piață nu doar culoarea costumelor și ritmul muzicii, ci sentimentul unei tradiții păstrate pentru că a fost transmisă, cu răbdare, dintr-o generație în alta.
Au urmat Uniunea Elenă din România, Comunitatea Elenă Onești și Oi Kyries, iar odată cu dansurile grecești atmosfera Pieței Cetății s-a schimbat aproape pe nesimțite. A apărut ceva din lumina și exuberanța Sudului, din bucuria aceea de a transforma dansul într-o formă de apropiere, iar publicul a răspuns unei muzici care pare să micșoreze întotdeauna distanța dintre scenă și cei care o privesc.
Uniunea Croaților din România, prin KUD Karaševska Zora, din Carașova, județul Caraș-Severin, a adus apoi în fața publicului tradițiile uneia dintre comunitățile istorice mai puțin numeroase ale României. Poate tocmai aici se vede cel mai bine rostul unui festival precum ProEtnica: în posibilitatea oferită unor comunități mici de a spune, în fața tuturor, „suntem aici”, nu prin declarații solemne, ci prin cântecele, dansurile și costumele pe care au știut să le păstreze.
Cu Asociația Macedonenilor din România și Ansamblul Soarele – Sonțe, scena a rămas în universul atât de bogat al Balcanilor. Interpretarea folclorică macedoneană a adus sonorități venite dintr-un spațiu în care culturile s-au întâlnit, s-au împrumutat și s-au influențat vreme de secole, păstrându-și însă fiecare propria voce.
Din Sânnicolau Mare, Uniunea Sârbilor din România – Organizația locală Sânnicolau Mare a venit cu Ansamblul Sveti Sava și cu energia dansului sârbesc, în care mișcarea individuală se topește aproape întotdeauna în forța grupului. Este, poate, una dintre imaginile cele mai potrivite pentru spiritul ProEtnica: fiecare rămâne el însuși, dar spectacolul adevărat începe atunci când oamenii se prind împreună în dans.
Spre seară, Uniunea Polonezilor din România – Dom Polski Poiana Micului și Ansamblul muntenilor polonezi „Mała Pojana” au adus la Sighișoara cântecele și dansurile polonezilor din Bucovina. În costume, în muzică și în pașii de dans se păstrează memoria unei comunități care, departe de locurile de origine ale strămoșilor, a reușit să ducă mai departe ceva esențial din identitatea lor și să-l transforme într-o parte a diversității culturale a României.
Finalul programului artistic al primei zile a aparținut Forumului Democrat al Germanilor din România – FDG Brașov, prin Jugendblaskapelle Kronstadt / Music Lab Big Band. În Sighișoara, o asemenea prezență nu poate fi una oarecare. Cultura germană nu vine aici numai ca oaspete al festivalului; ea se întâlnește cu propria urmă lăsată în oraș, cu zidurile, turnurile și memoria unei cetăți în a cărei identitate moștenirea săsească rămâne fundamentală.
În timp ce Piața Cetății se umplea de muzică și dans, ProEtnica își deschidea și cealaltă dimensiune, mai puțin spectaculoasă, dar la fel de importantă: aceea a memoriei și a reflecției. În Biserica Mănăstirii Sighișoara a fost vernisată expoziția „Punct de cotitură: 1526. Cezură și șansă”, organizată de Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României și realizată de Deutsches Kulturforum östliches Europa, în colaborare cu DRI. Expoziția, deschisă de Thomas Șindilariu, este dedicată bătăliei de la Mohács și consecințelor acesteia în Europa Centrală.
Nu putea fi ales cu ușurință un loc mai potrivit. În liniștea Bisericii Mănăstirii, în mijlocul unei cetăți care poartă istoria la vedere, anul 1526 încetează să mai fie doar o dată din manuale. „Cezură și șansă” vorbește despre clipa în care o ordine a lumii se rupe și începe alta, despre granițe care se schimbă, despre comunități obligate să se redefinească și despre felul în care marile evenimente politice ajung, în cele din urmă, în viețile oamenilor.
Mai târziu, la Sala Festivă a Primăriei Municipiului Sighișoara, Agora Dialogului Intercultural a continuat cu masa rotundă „25 de ani ProEtnica – diversitatea etnică, drept factor al păcii, stabilității și dezvoltării sociale și economice”, organizată în colaborare cu Fundația Hanns Seidel România. Aici a fost prezent și Dincer Geafer, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice, iar discuția a privit către cei 25 de ani ai ProEtnica nu numai cu satisfacția unei aniversări, ci și cu întrebările pe care maturitatea unui proiect le face inevitabile: ce valori au rezistat, ce s-a schimbat, care sunt limitele și ce mai poate însemna dialogul intercultural într-o societate care, ea însăși, s-a schimbat.
Poate că tocmai aici se află sensul primei zile. ProEtnica nu a încercat să facă toate comunitățile să semene între ele. Dimpotrivă, le-a lăsat să fie diferite. Bulgari, greci, croați, macedoneni, sârbi, polonezi și germani au venit în Piața Cetății cu ceea ce îi deosebește, iar din aceste deosebiri s-a alcătuit, pentru câteva ore, ceva comun. După un sfert de secol, festivalul pornit cândva dintr-o inițiativă germană a devenit, poate în cel mai frumos sens al cuvântului, un proiect românesc: unul în care România nu este imaginată într-o singură culoare și cu o singură voce, ci se recunoaște în toate vocile care o alcătuiesc.
